La conținut

Sintaxă

Sintaxa este o ramură a lingvisticii care studiază îmbinările de cuvinte și propozițiile.

Din cuvinte și îmbinări de cuvinte se formează propozițiile.

Propoziția este una dintre principalele unități lingvistice/ale limbii și o unitate de bază a sintaxei. Propozițiile ne permit să ne exprimăm gândurile și sentimentele și să formulăm/ să ne adresăm unii altora cu întrebări, sfaturi, cereri și ordine/comenzi.

Propoziție se numește un cuvânt sau câteva cuvinte, în care se includ o comunicare, întrebare sau îndemn/apel(ordin, sfat, rugăminte). Propoziția se caracterizează printr-o intonație și reprezintă o declarație/afirmație separată.

O propoziție este o structură gramamticală compusă din elemente esențiale (subiect sau predicat) sau unul dintre ele două:

  • Началась весна. (= A început primăvara.)
  • Зеленеет трава. (= Iarba înverzește)
  • Сумерки. (= Amurg.)
  • Вечереет. (= Se înserează.)

Propozițiile pot fi simple și complexe. O frază este compusă din două sau mai multe propoziții (propoziții simple). O frază , ca și una simplă reprezintă un întreg. Propozițiile care intră în compoziția ei sunt legate una de cealaltă după sens, intonației și mijloace lexicale.

Principalele părți de propoziție

Principalele părți de propoziție - acestea sunt subiectul și predicatul.

Subiectul este partea principală de propoziție, care este legată de predicat și răspunde la întrebările cazului nominativ кто? (= cine?) sau что? (= ce?) :

  • Установилась хорошая (что?) погода. (= S-a făcut (ce?) vreme frumoasă.)
  • (Кто?) Дети вернулись из школы. (= (Cine?) Copiii s-au întors de la școală.)

Predicatul este partea principală de propoziție, care e legat de subiect și răspunde la întrebări что делает предмет? (= ce face obiectul?) , что с ним происходит? (= ce se petrece cu el?) , что он такое? (= Ce e el?) , кто он такой? (= Cine e el?) și altele.

  • Листья на деревьях пожелтели. (что сделали?) (= Frunzele din copaci s-au îngălbenit (ce au făcut?))
  • Студенты занимаются в читальном зале. (что делают?) (= Studenții studiază în sala de lectură (ce fac?))
  • Москва – столица России. (что такое Москва? что есть Москва?) (= Moscova - capitala Rusiei. ( ce este Moscova?))

Părți de propoziție secundare

Părțile de propoziție care precizează/explică despre alte elemente (esențiale sau nu) se numesc secundare.

Complementul este partea secundară de propoziție care răspunde la întrebările cazurilor oblice și desemnează obiectul.

Atributul este partea secundară de propoziție care răspunde la întrebările какой? (= care?) , чей? (= al cui?)

Complementul circumstanțial este partea secundară a propoziției care denumește caracteristica acțiunii sau a unei alte calități. Face referiri la predicat sau un alt element al propoziției. Un complement circumstanțial răspunde la întrebările как? (= cum?) , каким образом? (= în ce mod?) , где? (= unde?) , куда? (= încotro?) , откуда? (= de unde?) , зачем? (= pentru ce?) , при каком условии? (= în ce condiții?) , почему? (= de ce?) , отчего? (= de ce? din ce cauză?) , как долго? (= cât timp?) , etc.

Tipuri de elemente secundare Întrebări la care răspund părțile secundare Exemple
Complement întrebările cazurilor oblice
  • Учитель дал (кому?) мне задание.
    Profesorul mi-a dat (cui?) tema.
Atribut какой? (= care?) , чей? (= al cui?)
  • На его лице была (какая?) весёлая улыбка.
    Pe fața lui era (ce fel de?) un zâmbet vesel.
Complementul circumstanțial как? (= cum?) , каким образом? (= în ce mod?) , где? (= unde?) , куда? (= încotro?) , откуда? (= de unde?) , зачем? (= pentru ce?) , при каком условии? (= în ce condiții?) , почему? (= de ce?) , отчего? (= de ce? din ce cauză?) , как долго? (= cât timp?)
  • (когда?) Сегодня русский язык изучает много людей.
    (când?) Astăzi limba rusă e studiată de mulți oameni.

Propoziția simplă

Propoziția simplă este acea propoziție în care se schimbă o singură bază gramaticală. Ea poate fi alcătuită din:

  • două elemente esențiale, subiectul și predicatul:
    Кругом лежит снег. (= În jur era zăpadă.)
  • sau din unul - predicat:
    Зима. Кругом много снега. (= Iarnă. În jur multă zăpadă.)
  • sau dintr-un singur predicat:
    Вечереет. Небо на западе порозовело. (= Se înserează. Cerul în vest se înroșește.)

Cuvintele independente - părțile secundare de propoziție pot face parte din subiect sau predicat.

Părțile de propoziție se împart în principale și secundare.

Propoziție simplă cu prezența sau absența părților de propoziție secundare

Propozițiile se împart în simple și complexe. Propozițiile simple ca și frazele complexe pot fi dezvoltate sau nu, adică pot conține sau nu, în afară de cele principale părți secundare (atribute, complemente, complemente circumstanțiale, samd):

  • Он пришёл очень быстро.
    El a sosit foarte repede.
    (dezvoltate)
  • Он пришёл.
    El a sosit.
    (nedezvoltate)

Propoziție simplă cu prezența sau absența părților de propoziție necesare

Propozițiile simple sunt subdivizate în complete și incomplete, în funcție de prezența sau de absența elementelor esențiale ale propoziției .

Propozițiile complete simple sunt propozițiile care au în componența lor toate părțile de propoziție necesare după structură;

  • Небо на востоке озарялось розовым светом.
    Cerul în est s-a luminat cu o lumină rozalie.

Propozițiile incomplete simple sunt propozițiile la care lipsește un membru , principal sau secundar, dar care se restabilește după sens ușor;

  • Коля пошёл в спортзал, а яв бассейн.
    Kolea s-a dus la sala de sport, iar eu la bazin.
(predicatul  « a plecat » este omis)

Tipuri de propoziții simple după scopul enunțului

După scopul enunțului - comunicare, întrebare, indemn/incitare, propozițiile simple sunt subdivizate în propoziții declarative, interogative sau imperative.

În propozițiile narative se comunică despre un eveniment, un fapt:

  • Один берег реки был высокий и обрывистый.
    Un mal al râului era înalt și abrupt.
  • Другой берег реки был низкий и ровный.
    Celălalt mal a râului era jos și plat/neted.

Propozițiile interogative exprimă întrebarea:

  • Кто сегодня опоздал?
    Cine a întârziat astăzi?
  • Где будет проходить выставка?
    Când se va desfășura expoziția?
  • Вы знаете, где находится музей?
    Știți unde se află muzeul?

În propozițiile imperative se exprimă diferite îndemnuri la actiune: ordin, rugăminte, apel, sfat, cerere, recomandare s.a

  • Посмотри вокруг.
    Uită-te în jur.
  • Пойдём в парк.
    Să mergem în parc.
  • Ешь побыстрее!
    Mănâncă mai repede!

Tipuri de propoziții simple cu coloratură emoțională

Propozițiile simple pot exprima suplimentar emoții și sentimente ale vorbitorului. Se pronunță asemenea propoziții cu o intonație de exclamare/exclamativă. Asemenea propoziții se numesc exclamative.

  • Какая кругом красота!
    Ce frumusețe în jurul nostru!
  • Ребята, послушайте!
    Copii, ascultați!

Propozițiile care nu exprimă emoții sunt numite nonexclamative. Ele au o intonație fie declarativă, fie interogativă.

După scopul enunțului fiecare tip de propoziție poate fi exclaamtivă:

  • enunțiativ/declarativ exclamative:
    • Как хорошо в лесу!
      Ce bine este în pădure!
    • Как прекрасна весна!
      Ce minunată primăvară!
  • interogativ exclamative:
    • Неужели ты этого не знал?!
      Dar, oare, tu nu știai asta?
  • imperativă exclamativă:
    • Пойдём на бассейн!
      Să mergem la piscină!

Propoziții enunțiative

Propozițiile declarative/enunțiative pot fi afirmative sau negative, în funcție dacă gândul enunțat este afirmativ sau negativ.

  • Погода стояла тихая, тёплая, безветренная.
    Vremea a devenit liniștită, caldă, fără vânt.
    propoziție afirmativă
  • Ничего не было слышно из-за громкой музыки.
    Nu se auzea nimic din cauza muzicii tare.
    Propoziția negativă

În limba rusă negația se exprimă cu ajutorul particulei negative не (= nu, nici) și cuvântului нет (= nu) .

Dacă particula   не (= nu, nici)  stă înaintea predicatului, atunci se neagă tot gândul , comunicat/exprimat în propoziție; dacă particula   нет (= nu)  stă înaintea oricărei părți de propoziție, atunci se neagă această parte a enunțului.

  • Я завтра не приду в университет.
    Mâine nu vin la universitate.
  • Нет, я не тебе меня судить.
    Nu, nu tu trebuie să mă judeci.

Propoziții simple în prezența părților principale

După prezența părților principale propozițiile simple se împart în cele cu două părți /elemente și cu un element.

Propoziția cu două elemente sunt propozițiile simple cu un subiect și predicat ca obligatorii componente:

  • Они громко засмеялись.
    Ei au râs tare.
  • Он был очень умён.
    El era foarte inteligent.
  • Весело сияет месяц над селом.
    Veselă strălucește luna deasupra satului.

Propoziția cu un singur element este propoziția simplă în care există un singur membru principal (cu cuvintele dependente sau nu). În funcție de această ele sunt nominale (cu un unic subiect) sau verbale (cu un unic predicat). Propozițiile cu un element pot fi:

  • La persoană nedeterminată/nedefinită - elementul esențial/partea principală poate fi exprimat/ă printr-un verb de persoana a 3-a numărul plural, timpurile prezent sau viitor sau printr-un verb la timpul trecut, la numărul plural. Propozițiile nedefinite persoanale se folosesc atunci când agentul/persoana care acționează este necunoscut/ă:
    • Меня вызвали к директору.
      M-au chemat la director.
    • За рекой косили.
      Au tăiat iarba dincolo de râu.
  • Generale : se întâlnesc cel mai adesea în proverbe, dictoane, descrieri; elementul esențial al acestor propoziții este exprimat printr-un verb la persoana a 2-a singular sau plural la prezent sau viitor sau de un verb la imperativ:
    • Что посеешь, то и пожнёшь
      Ce semeni, aia culegi.
  • Impersonală : nu are și nici nu poate avea agent/subiect. Predicatul se exprimă, de obicei, printr-un verb impersonal:
    • На улице стемнело.
      Pe strada s-a întunecat.
  • La persoană definită/determinată : în aceste fraze , elementul esențial poate fi exprimat printr-un verb la prima sau a doua persoană, singular sau plural, la prezent sau viitor sau , de asemenea, printr-un verb la imperativ:
    • Стою и смотрю. (= Stau și privesc.)
  • Infinitival: elementul esențial este exprimat printr-un infinitiv:
    • Вам уже exать. (= Dumneavoastră trebuia să mergeți deja.)
    • Спать! (= Dormi!)
  • Nominală : elementul esențial corespunde subiectului unei propoziții la două elemente și este exprimată printr-un substantiv la nominativ singular: Ночь. (= Noapte) , Улица. (= Stradă) , Фонарь. (= Lampadar. Felinar.) , Аптека. (= Farmacie.)

Fraza

O frază este alcătuită din două sau mai multe propoziții simple, legate după sens și /sau cu ajutorul conjuncțiilor. Frazele se împart în :

  • Frazele complexe în care propozițiile simple sunt independente prin sensul lor și legate prin conjuncțiile coordonatoare/de coordonare и (= și) , а (= iar) , но (= dar) , да (= şi) , или (= sau) , либо (= sau) , однако (= totuși) , зато (= dar) sau prin conjuncțiile de coordonare complexe ни... ни... (= nici..nici) , то... то... (= fie...fie) , то ли..., то ли... (= fie...fie) , не то..., не то... (= nici...nici) , etc. :

    • Дождь кончился, и взошло солнце.
      Ploaia s-a oprit și soarele a apărut.
    • То кто-то закричит, то кто-то запоёт.
      Ba cineva țipă, ba cineva cântă.
  • Frazele complexe cu propoziții subordonate, în care o propoziție simplă după sens este subordonată alteia și legată de ea cu ajutorul conjuncțiilor subordonatoare și a conjuncțiilor(locuțiunilor conjuncționale) : что (= că) , чтобы (= ca să) , где (= unde) , когда (= când) , куда (= încotro) , почему (= de ce) , если (ежели) (= dacă) , как (= cum) , пока (= în timp ce, atâta timp, pe curând/pa) , хотя (= deși) , поэтому (= din acest motiv/de aceea) , какой (= care) , который (= care) , чей (= al cui) , etc. sau o conjuncție de subordonare complexă: благодаря тому что (= mulțumită faptului că) , ввиду того что (= având în vedere că) , вследствие того что (= urmare a faptului că) , вместо того чтобы (= în loc ca să) , несмотря на то что (= în ciuda faptului că) , прежде чем (= înainte de) , с тех пор как (= de când) , etc. Conjuncția subordonatoare se găsește mereu în propoziția subordonată:

    • Он знал, что до конце лекции осталось несколько минут.
      El nu știa ca până la sfârșitul lecției au rămas câteva minute.
    • Маша не хотела, чтобы её ждали.
      Maya nu voia ca ei sa o aștepte.
    • В окно я увидел, как маленькая синичка села на ветку.
      Am văzut pe fereastră un pițigoi care s-a așezat pe o ramură.
  • Propozițiile fără conjuncțiile în care propozițiile sunt juxtapuse fără conjuncții sau cuvinte de legătură. Ele sunt legate prin conținut și intonație :

    • Машина резко тронулась, мотор заворчал, все откинулись на сиденья.
      Mașina s-a deplasat/mișcat/ a demarat brusc, motorul a vuit, toți s-au aplecat pe scaune.

Propoziții complexe cu propoziții subordonate

Frazele în care propozițiile sunt egale ca sens și legate prin conjuncții copulative se numesc/este vorba despre propoziții coordonatoare.

În propozițiile coordonatoare propozițiile se leagă prin conjuncții copulative:

copulative
и (= şi ) , да (= и) (= şi) , ни… ни… (= nici...nici) , тоже (= de asemenea,) , также (= de asemenea,) , не только… но и (= nu numai...ci și) , как… так и (= cum...așa și)
disjunctive:
то… то (= fie...fie) , не то… не то… (= nici. ..nici ) , или (= sau) , или… или (= sau...sau) , либо (= sau)
adversative:
а (= iar) , но (= dar) , да (= но) (= dar) , однако (же) (= totuși ) , зато (= dar, în schimb) , но зато (= dar pentru aceasta)

Propoziții subordonate

O propoziție care e subordonată prin sensul ei de o altă propoziție și legată de aceea printr-o conjuncție subordonatoare sau un cuvânt subordonat, se numește propoziție subordonată.

În propoziția subordonată o propoziție simplă este principală, iar alta este secundară.

Propoziția subordonată se alătură cu ajutorul conjuncțiilor coordonatoare sau a unui cuvânt subordonat (mai înalt ).

Conjuncțiile sunt pronume relative (care, ce, pe cine, cu ce, cu cine și altele) și adverbe (unde, încotro, de unde și altele) folosite/utiizate în/cu rol/ul de conjuncții de subordonare.

Tipuri de propoziții subordonate în compoziția părților de propoziție necesare

In funcție de sensul propozițiilor subordonate, se clasifică în trei grupe: relative, completive și circumstanțiale.

Propozițiile subordonate relative se raportează la un substantiv în propoziția principală și îi conferă o caracteristică. Subordonata relativă răspunde la întrebarea какой? (= care?) vizavi de un cuvânt astfel definit ( substantivul propoziției principale).

  • Картина (какая), которую я увидел в дальней комнате, меня ошеломила своим великолепием.
    Tabloul (care?), pe care l-am văzut în camera îndepărtată, m-a uimit prin splendoarea lui.

Propozițiile subordonate competive se raportează la cuvintele propoziției principale care exprimă vorbirea ( a vorbi, a ruga, a răspunde), gânduri (a gândi, a decide/rezolva, a reflecta) sau un sentiment (a simți, a se bucura, bucuros, păcat) și specifică( adică completează, precizează sensul acestor cuvinte. Subordonatele completive răspund la întrebările cazuale:

  • Он явился с известием (о чём?), что лошади готовы.
    El a venit cu vestea (despre ce?) , caii erau gata/pregătiți.

Subordonatele circumstanțiale se raportează la verbele sau cuvitele cu sens circumstanțial în propoziția principală și precizează locul, timpul, cauza, scopul acțiunii s.a

Subordonate le cu semnificația locului desemnează locul acțiunii, despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebări  где? (= unde? ) , куда? (= încotro ?) , откуда? (= de unde?)

  • Деревья кругом (где?), куда ни глянешь, были все золотые и красные.
    Copacii de jur împrejur (unde?), oriunde te-ai fi uitat, erau aurii și roșii.

Subordonate cu semnificația timpului /temporală precizează momentul acțiunii , despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebări  когда? (= când? ) , с какого времени? (= de cât timp?) , до какого времени? (= până când?)

  • Когда уже все расселись, в огромном театре потухли сразу все лампочки. (когда потухли?)
    Când toți deja s-au așezat, în teatrul uriaș s-au stins imediat toate luminile. (când s-au stins)

Propozițiile subordonate condiționale exprimă condiția sub care se desfășoară sau se poate desfășura acțiunea despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebarea при каком условии? (= în ce condiții?)

  • Хорошо (при каком условии?), когда за окнами шумят деревья.
    E bine (în ce condiții?), când dincolo de ferestre foșnesc copacii.

Propozițiile subordonate de cauză exprimă cauza acțiunii, despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebarea по какой причине? (= Din ce cauză? )

  • Они вернулись (по какой причине?), потому что забыли дома ключ.
    Ei s-au întors (din ce motiv/cauză?), pentru că au uitat acasă cheia.

Propozițiile subordonate de scop exprimă scopul acțiunii despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebarea с какой целью? (= Cu ce scop?) , для чего? (= Pentru ce?)

  • Она вернулась (с какой целью? для чего?), чтобы взять зонт.
    Ea s-a întors (cu ce scop? pentru ce?), ca să ia umbrela.

Propozițiile secundare consecutive exprimă urmarea/rezultatele acțiunii despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebarea что из этого следует? (= ce reiese din aceasta?)

  • Я вернулся в родной город (что из этого следует?), поэтому скоро снова смогу увидеть дорогие мне с детства лица.
    M-am întors în orașul natal (ce urmează din ce?), din acest motiv voi putea repede din nou să văd persoanele mele dragi din copilărie.

Propozițiile subordonate modale exprimă modul(caracterul) acțiunii despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebările как? (= cum? ) , каким образом? (= în ce mod?)

  • Человек этот вёл себя так (как?), как будто никого рядом не было.
    Omul acesta s-a purtat așa/astfel (cum?) ca și când nimeni nu era alături.

Propozițiile subordonate cu sensul măsurii și gradului exprimă gradul acțiunii despre care se vorbește în propoziția principală și răspund la întrebările   в какой мере? (= În ce măsură?) , в какой степени? (= în ce măsură) , до какой степени? (= până la ce grad/nivel?) , сколько? (= cât?) , насколько? (= În ce măsură?)

  • Она знала жизнь настолько плохо (насколько?), насколько это возможно в 20 лет.
    Ea știa viața atât de rău (în ce măsură? ), cum asta este posibil la 20 de ani.

Subordonate cu semnificația comparației precizează acțiunea pe baza comparației cu un obiect sau fenomen asemănător. Ele răspund la întrebări как что? (= cum ce?) , как кто? (= cum cine?) , чем что? (= decât ce?) , чем кто? (= decât cine?) , подобно чему? (= Întocmai, la fel cu ce?) , подобно кому? (= întocmai , la fel cu cine?)

  • С острыми звуками (подобными чему?), будто кто-то бьёт мелкой дробью в барабан, дожди стучит по подоконнику.
    Cu sunete ascuțite ( asemănătoare cu ce?) ca și când cineva bate ușor în tambur/tobă, ploaia bate pe pervaz.

Subordonatele cu un sens de concesie indică o acțiune opusă celei despre care se vorbește în propoziția principală. Ele răspund la întrebarea несмотря на что? (= în ciuda, in pofida?)

  • Было уже достаточно тепло (несмотря на что?), несмотря на то, что кругом лежал рыхлый, тяжёлый снег.
    A fost destul de cald (în ciuda a ce?) , în ciuda faptului că în jur zapada era friabila, grea.

Ordinea cuvintelor în grupuri de cuvinte

Când se folosește o ordine a cuvintelor neutră în interiorul grupelor:

  • adjectivul precede subsrantivul ( интересная выставка (= o expoziție interesantă ) );
  • cuvântul dependent urmează după cel principal ( в центре города (= în centrul orașului ) , читает газету (= citește ziarul) );
  • adverbe în -о, -е, preced verbului ( хорошо танцует (= dansează bine) ), iar adverbele cu prefixul по- și sufixul -ски urmează după verb( пишет по-русски (= scrie rusește) );
  • subiectul/grupul subiectului vine înaintea predicatului/grupului predicatului ( Брат читает. (= Fratele citește.) );
  • un determinant care denumește locul sau timpul se poate găsi la începutul propoziției, după el urmează grupul predicatului , iar apoi grupul subiectului ( В городе есть театр. (= În oraș există/e un teatru.) );
  • forma dependentă cazuală urmează după verb ( пришёл в класс (= a ajuns în clasă) ). .

Ordinea cuvinetelor în propoziție/Topica

La ordinea neutrală a cuvintelor în propoziție:

  • Subiectul vine înaintea predicatului/Prepoziția grupei subiectului, postpoziția grupei predicatului:

    • Сестра пишет. (= Sora scrie.)
    • Брат читает. (= Fratele citește.)

  • Determinantul(определитель) la începutul propoziției (prepoziția frupei predicatului, postpoziția grupei subiectului):

    • Зимой начались каникулы.
      Iarna începe vacanța.
    • Весной распускаются деревья.
      Primăvara înfloresc copacii.

  • Ordinea cuvintelor în propozitie/topica depinde de ce se dorește /vrea să se accentueze:

    • Игорь вернулся поздно вечером. (Когда вернулся Игорь?)
      Igor s-a întors seara târziu. (Când s-a întors Igor?)
    • Поздно вечером вернулся Игорь. (Кто вернулся поздно вечером?)
      Seara târziu s-a întors Igor. (Cine s-a întors seara târziu?)

Vorbire directă

Vorbire directă se numește vorbirea străină reprodusă exact, care a fost pronunțată, gânditâ, scrisă de o altă persoană:

  • Таня помолчали и опять спросила: «Так куда же мы сегодня пойдём?»
    Tania a tăcut și din nou a întrebat: «Așadar, noi unde mergem astăzi?»

Propoziția cu vorbire directă constă din două părți : vorbirea persoanei străine/citate și cuvintele autorului, care însoțesc vorbirea directă. Aceste părți sunt juxtapuse/se leagă fără conjuncții, se unesc/sunt unite prin intonație și sens.

Cuvintele autorului indică /arată :

  • cui aparține vorbirea directă :
    • «Ты что тут делаешь?» – спросил другой детский голос.
      «Тu ce faci aici?» – a întrebat o altă voce de copil.
  • când vorbirea a fost pronunțată , în care circumstanțe/situații:
    • «Смотри, плачет!» – раздалось за кустами.
      « Privește, plânge  ! » s-a auzit dincolo de tufișuri.
  • în ce manieră vorbește persoana a cărei vorbire este redată:
    • «Ему же вредно волноваться!» – скороговоркой сказала сестра.
      « Asta nu e bine pentru el, să-și facă griji!» a zis sora lui repede.

Cuvintele autorului pot sta

  • in fața vorbirii directe:
    • Я наклонился к нему и тихо спросил: «А ты знаешь, кто я?»
      M-am aplecat spre el și l-am întrebat încet: «Dar tu știi, cine sunt eu?»
  • după ea:
    • «Здравствуй!» – я пожал протянутую мне руку.
      « Bună ziua! » am strâns mâna care mi-a fost întinsă.
  • la mijlocul vorbirii directe:
    • «Какой разговор!» – отвечаю ему. – Я должен это сделать!»
      «Ce discuție!» – îi răspund eu. – Eu trebuie să fac asta/acest lucru!»

Vorbirea indirectă

Vorbirea persoanei străine se poate reda și printr-o propoziție simplă. La aceasta se indică doar tema vorbirii, despre ce a fost vorba/ce s-a discutat. Conținutul vorbirii străine se redă cu ajutorul conjuncțiilor și al pronumelor relative ( что (= că) , где (= unde) , когда (= când) , сколько (= cât) , почему (= de ce) , etc.) :

  • Врач посмотрел на Андрея и спросил, как он себя чувствует.
    Medicul s-a uitat la Andrei și a întrebat cum se simte.
  • Я сказал, что Петя сейчас на работе.
    Eu am spus că Petia este acum la muncă.
  • Витя объяснил, почему он не пришёл на репетицию.
    Vitea a explicat de ce nu a venit la repetiție.
Sus